The Open Door

- …şi dacă voi alege să fug, înseamnă că locul meu nu este aici. Şi dacă voi număra şi apoi voi strânge toate vorbele aruncate fără sens, înseamnă că paginile cărţii tale s-au golit. Şi dacă în loc de umbra ta voi reuşi să văd umbra mea, înseamnă că…

- Se poate? Era…

- Uşa deschisă…

- Da. Şi m-am gândit că pot intra. Dacă te deranjez, să ştii că pot pleca şi…

- Nu, nu mă deranjezi. Intră. (ba da, mă deranjezi. şi nu, nu vreau să intri). Repetam monologul pentru piesa de mâine. Hai, fă-te comod, cred că ai ingheţat pe drum. (eu nu am nimic să îţi spun, nici măcar nu înţeleg de ce ai venit…?)

- Nu, sunt bine. De fapt, aproape bine. Mă încearcă o răceală şi… imi este dor de tine.

- Ah…

- Ştiu, nu trebuia să vin.

- Păi… (la naiba, ce să-ţi răspund? mai bine nu veneai… peste nici măcar două minute o să scormoneşti prin cărţile mele, o să-ţi alegi una şi-mi vei spune că vrei s-o împrumuţi, doar ca să ai un motiv să te întorci…)

- …Cărţi? Pot să mă uit?

- Sigur.  (previzibil… iar de data asta ţi-a luat mai puţin de două minute)

- Dar chiar sunt…

- …noi. Da.